Pana la Forbrydelsen vazusem un singur serial danez, Riget al lui LVT, si pentru ca isi bagase si Stephen King coada pe acolo am degustat si varianta lui, mai putin sofisticata decat a lui Trier. Stiam si iubeam Dogma 95 (pentru amatorii de cinema netrucat, crud si dezbarat de fineturi si ipocrizii recomand Festen, primul film creat sub numele Dogmei).
Aflasem initial de The Killing, remake-ul pe care americanii au inceput sa-l difuzeze, dar stiind ca orice produs preluat si remanufactoriat in fabricile consumeriste de peste ocean isi pierde din vraja initiala insuflata in tara de bastina, am optat pentru varianta europeana.
Lumea tot face paralele cu twin peaks, atmosfera e gloomy indeed, se pleaca de la uciderea unei adolescente, dar cam atat, Lynch e necopiabil, intr-atat de cosmaresc isi defineste aparitiile incat e imposibil sa-l preiei, sa-i furi nedeznodabilele-i fire narative. Dar Forbrydelsen trece pragul unui simplu serial politist, e o odisee despre obsesii si pierderi involuntare sau controlabile, ancheta condusa pana la alienare de detectiva Sarah Lund ia proportiile unui bulgare de zapada care inghite tot in cale, de la politicieni in campanii electorale pana la familia distrusa a victimei.
E lent, fiecare episod corespunde unei zile de investigatii, dar nu plictiseste, are stil si tensiune, se tese firesc si are savoare. Savoare scandinava.
Am incercat sa vad primul episod din varianta americana si mi s-a parut copiat intocmai. Pana si actorii sunt alesi sa le semene celor danezi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu