duminică, 27 noiembrie 2011

never ever again. or maybe...

Am primit in asta seara o leapsa delicioasa de la Monica (careia ii multumesc frumos), croita parca pe masura poftei mele de sick cinema, pe care (desi ma impinge cu degetul ei sangeriu intr-o declaratie apocaliptico-terifianta) o voi potoli cu un the best of five care abunda in cruzimi, desertaciuni si trupuri spintecate. Destul cat pentru o intreaga viata:
1. Bad boy Bubby. Pentru cei care se vor bantuiti zile la rand de o poveste bolnava, ciudata, emotionanta si foarte aparte pusa in semne, lumini, necuvinte si imagini. Un film cult ca niciunul pana la el, o calatorie sufocanta in ceata densa dintre inocenta si abuz, o poezie absurda rostita grav si tare pentru timpane care mai stiu inca sa mai vibreze. Un film pe care nu il vrei cu tine dar care te trage in el pana la fund, ca intr-o mare calda si adanca.
2. Gummo, premiatul si adoratul. Nu mi-a placut, are scene de disconfort real, l-am vazut de dragul lui Chloe Sevigny pentru care am rezistat eroic chiar la cateva sezoane din Big Love si din respect pentru domnul Harmony Korine care de data asta s-a cam intrecut cu gluma. E despre ramasitele unei lumi care se descompune dezamagitor de trist si de rece.
3. Ichi the Killer. Miike face de cand se stie niste balti de sange absolut poetice, condimentate cu organe care inca tresalta. Un film rosu prin ale carei interstitii se vede mana sigura a regizorului meu de suflet, dirijand din lama unui cutit o orchestra devianta care se imprastie pe toti peretii. Sinistru, indeed, dar cu gratie si fantezie.
4. The machine girl. O japonezarie cruda si monocolora ca si cea de mai sus.
5. Eden Lake. L-am vazut cu o saptamana inainte de a naste, si poate ca asta mi-a potentat senzatia de revolta si neputinta care a stat agatata de mine mult dupa ce genericul de final a incetat sa mai curga.
Si pentru ca vreau sa mearga mai departe povestea, voi directiona spre Alexandra, Andra, Mariamirabela, GratioasaAlina si Raluca  (si nu numai lor) "corvoada" rememorarii peliculelor sau peliculei, asa cum leapsa initiala era pana sa ma lacomesc eu, cele mai periculoase pentru buna lor dispozitie si liniste.

joi, 24 noiembrie 2011

20 de ani

Queen e antidepresivul meu, e aroma mea de copilarie vie si transparenta.
Freddie e inger de 20 de ani.
Long live Freddie!




luni, 14 noiembrie 2011

povesti de groaza

Cum am mai spus si cu alte ocazii, nu s-a nascut pelicula amprentata cu horror fioros pe care retina mea sa nu o rontaie nocturn de pe oasele-i albe, aromate cu frica si broboane de sudoare. Ei bine, in toamna asta a vazut inselatoarea lumina crepusculara American Horror Story, un serial in care se croseteaza povesti dintre cele mai bizare, mituri urbane, fantome ramase sa-si cantareasca eternitatea printre cei vii, intamplari aspirate din alte filme poate mai celebre care apar aici cu facelift  frankensteinian sa ne mai cutremure odata. Bantuiri si bantuiti deopotriva, personaje in sofisticate derapaje seducand inimi umede de spaima, sange incalcit si maruntaie insirate, un meniu fin si delicios care nu ar trebui sa-i lipseasca vreunei mame care alapteaza. Desigur, glumesc. 
Un serial interesant, incomod, languros si provocator, pentru frici in realimentare. Are personaje decente, unul singur insa straluceste, o Jessica Lange prelunga si impecabila, in jurul careia pana si moroii se furiseaza in varfurile picioarelor. Iar personajul ei, undeva in episodul 5 al primului sezon, zice cam asa:
One of the many comforts of having children is knowing one’s youth has not fled, but merely been passed down to a new generation. They say when a parent dies, the child feels his own mortality. But when a child dies, it’s immortality that a parent loses.
De rostogolit in gand. Inainte si inapoi.

joi, 3 noiembrie 2011

biscuiti cu gust de Craciun si frunze de toamna

Nu am mai scris de cateva luni bune despre croielile culinare ale mintii mele stranii, dar azi vin cu o noutate, ceva inaspectuos si inventat la repezeala, din nevoia de a hrani copilul cu ceva.
Graba a stricat treaba cu designul, dar gustul e special, mai ca-ti vine sa te uiti pe geam, sa-l vezi pe Mos Craciun cum trece incarcat cu daruri.
Si colpoteii zic asa:
-fulgi bio de ovaz macinati, adaugati dupa principiul "cat cuprinde", astfel incat mixtura sa fie modelabila cu mana
-seminte de susan rasnite
-un ou bio
-un mar ras
-dovleac ras
-ulei de masline
-scortisoara
Fara alt tip de indulcitor, merg probabil adaugate stafide, dar noi i-am mancat asa cu mare pofta. Si burticuta copilasului s-a rotunjit de indestulare :)

Dupa care am iesit in parc, la vanatoare de frunze, pentru ca linkul de pe FB al Andrei nu imi mai dadea pace inca de aseara. Acasa, inarmate cu lipici si carioci am confectionat o mutra fioroasa, cu radacini africane, probabil, care acum ne zambeste siret de pe o comoda, de unde sade frumos la uscat. Concluzia: mai facem, e foarte placut!















Later edit: am refacut reteta biscuitilor, cu para in loc de mar, unt de cocos in loc de ulei de masline si prune uscate tocate marunt in loc de presupusele stafide. Si faina de hrisca amestecata cu fulgii de ovaz rasniti, in proportii egale. Buni de tot, dar mai dulci, un fel de bomba anticonstipatie :). Fara poza, la fel de urati ca cei de ieri.