breakin' the rulz

episodul in care se face referire la cosleeping si pisici - o perspectiva

Inainte de Natalia noi am facut practica parinteasca pe doua matze, Miuzet (sic!) si Robespierre, personaje sensibile si capricioase, cu tabieturi, mici manii si comoditati ciudate. Stiam cum e cu cosleepingul pentru ca Robespierre dormea pe perna mea (dimineata de obicei trona singur pe intreaga ei suprafata), Miuzet se facea covrig in mijlocul pilotei, restul de coabitanti aflandu-se in imposibilitatea de a se mai inveli, musiu R avea obiceiul sa manance in inima noptii vreo delicatesa umeda din plic, sa miorlaie cat il tinea gura indiferent de ora.
Chestii d-astea.
Noi, centimetru cu centimetru am cedat spatiu locativ (atat in inimi cat si in incapari).
Cand N s-a anuntat in viata noastra ingrijorarea nu a fost legata de eventualele boli pe care pisicile le-ar fi transmis copilului (ma informasem cu mult timp inainte despre asta), ci de experienta negativa pe care cele doua creaturi ar fi putut sa o aiba pentru ca in noua schema de prioritati ei doi erau bifati mai spre coada. Mi-a trecut chiar prin cap ca ar putea sa devina gelosi si sa atace copilul (sunt total neagresivi, foarte blanzi si buni).
Nefondata frica asta a mea, intre sufleteii astia trei e o prietenie strasnica, un atasament grozav, o intelegere fara vorbe. E adevarat ca in primele luni blanosii au pastrat distanta, cumva din respect fata de micul prunc. Insa la cel mai mic scancet al Nataliei au fost mereu langa ea, sa o aline (Miuzet a dormit lipita de burta mea toata sarcina, torcand). Ba chiar au lasat-o sa-i traga de blana si de coada la inceput (cand ochiul vigilent al parintilor era intors spre alte distractii) si sigur au intervenit in dezvoltarea vocabularului (pis pis si mau au fost printre primele cuvinte ale puiului).

Cu putin inainte de a naste cumparat cel mai mare pat de copil din lume. Cel mai voluminos. Un dinozaur de 100 de kile. L-am asamblat intr-o zi, de dimineata pana seara, cu nervi, sudoare si ochii incalciti in scheme. Dar deh, are 4 sertare, dulap, sistem de leganare (haha!), carusel, basca se face pat si birou pentru copilul mare. Bani aruncati pe fereastra! Dupa o luna eram zombie, copilul ma dorea aproape, il adormeam in brate si apoi, usurel incercam sa il pun in patut, se trezea, o luam de la capat, alaptat, adormit, ridicat usor, asezat in patut, trezit...eterna poveste. Prima noapte toti trei in pat a fost minunata, am dormit dusi. Copilul avea laptele aproape, mama aproape, caldura, respira iubire. Si de atunci tot asa.
Incet, incet tabieturile, comoditatile, fixismele lui Robespierre cu mancatul noaptea s-au reluat. La fel si dormitul lui pe perna mea. Copilul doarme agitat si ne trezim pe rand cu cate un calcai roz in nas. Dezveliti. In pat la noi se toarce ca la sezatoare (Miuzet e diesel). Cand unul adoarme ceilalti patru incep sa se fataie, sa pufaie, sa se scarpine. E un pat viu, frematator, in care se traieste si se iubeste cu patima. Si da, daca m-ar intreba cineva ce e fericirea i-as spune povestea asta, cu mâtze cu tot.