The Ramones a fost prima trupa pe care a rezonat Natalia. Mi-a dat o deosebita stare de bine in timpul sarcinii, topaiam eu, topaia si ea, onduland burtica. In schimb la concertul Faith no more, cand aveam 4 luni si jumatate de cand locuiam impreuna sub acelasi acoperis de carne, nu i-a placut. Taica-su si cu mine eram in extaz, la cativa metri de Mike Patton iar ea insista sa plecam acasa. M-am consolat cu gandul ca lasa, cand va creste mare va stii singura ce e bun si frumos. Si melodios. Si king for a day. :)
Pornisem de la Ramones, i-am redescoperit uitandu-ne la My so called life. Americanii au prostul obicei sa anuleze serialele interesante (Carnivale e un alt exemplu), asa ca sus numitul are doar un sezon, dar e un must see pentru nostalgicii anilor 90, cand teritoriile muzicale erau marcate cu grunge, adolescenta era prelunga si visatoare si totul era posibil. E de vazut pentru un Jared Leto inspirational si emblematic (so cool, so damn cool), o Claire Danes fragila si fermecatoare in nesiguranta ei, pentru gustul bun de intoarcere in timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu