Tinutul din mijlocul verii

I don't like Julia Roberts. Pot sa traiesc foarte confortabil intr-o lume in care filmele Juliei Roberts nu sunt difuzate, nu-mi place gura ei mare, fandoseala studiata, dramatismul neciobit al rolurilor ei de femeie care se regaseste in cele mai cliseistice moduri, dar aici, in toropeala transpirata de deasupra Texasului, cu radacinile parului carunte de trei centimetri, in rolul asta de femeie insealata, care cara in spate mostenirea rigida a declinului ca un bufet cu vitrina prea vintage ca sa mai cadreze in vreo forma decenta de confort, aici Julia Roberts e sublima.
August: Osage County, tradus teribil de inspirat in romaneste ca Tinutul din mijlocul verii, merge pe poteca marilor tragedii americane, Meryl Streep e o Liz Taylor veninoasa,  intr-un rol urias, dansand grotesc pe o margine de cancer, supravietuind printre poezie, caldura si nefericire, ridicandu-se din ratare cu zgomot si furie, intr-un declin colorat si strident, ca un cordon viu care leaga si desparte.
Inconjurata de o familie superficiala, plina de personaje simple din plastic moale, pe care inca le manevreaza ca intr-un disfunctional teatru de marionete, personajul Violet Weston e miezul intregii literaturi clasice americane de ultim secol, neimblanzibila, rautacioasa, incorecta si cinica in posesivitatea-i absoluta.
Uneori brazdat de un umor ascutit ca o lama nevazuta, filmul se construieste rotund, explodand matriarhal torid si claustrofobic, intr-un drum spre moarte croit ascendent printre soare si campii fara capat.

valentiniene

Despre dragoste se impietresc inimi purpurii, se amesteca siropuri aromate dar nimeni nu indrazneste sa spuna ca daca e atunci cand mainile mele incep cu mainile tale, nimic nu se mai clatina. Cum probabil ai ghicit ca ochii mei se termina acolo unde privirea ta e insurubata in noapte. Si imbratisarile sunt imponderabile ca si pielea ta care se reintoarce in pielea mea ca intr-o pliabila regasire.
Despre dragoste de obicei se uita cuvintele unind fantani neincepute, un fel de lacrimi fara umbra, de culoarea soarelui. Si diminetile in care aerul se indoaie si imi ia forma curgatoare de femeie cu aripile desirate.
Despre dragoste uneori iarna, in iernile cu zapada pictata pe care se sprijina tot pamantul, se povesteste aprins, numarand ramuri pe care voci  grave agata teiubescuri in forma de glob, dar niciun glas nu-si aminteste cum tu si cu mine avem acelasi chip in oglinda incremenita a ghetii, si din chipul nostru cresc raspantii si cerul deasupra miroase a verde si-a lumina.
Se vorbeste prea incet sau prea tare, si nimeni nu stie, nimeni nu simte ca daca ar fi geometrica, dragostea ar evapora unghiuri si s-ar ascunde doar in cercuri, ca in niste bratari fara capete din care nimeni nu-si mai aminteste sa iasa.