Filmele sunt un must. Inghesuite peste orele de somn, impinse in noapte cat mai tarziu, de la seriale indoielnice pana la blockbustere, de la indie la cult, nu pot fara ele. Stiu ce inseamna sa tanjesti dupa un horror sinistru care sa-ti tremure inima la fiecare colt de noapte, sa te furisezi intr-un cotlon de Atlantic City printre gangsterii lui Buscemi pentru a simti miros de ani 20, sa-ti incalcesti mintile in jocurile lui Lynch sau sa dai volumul mai tare la Happy Harry Hard-On.
Pana si nasterea Nataliei a fost legata de cinema, ea hotarand sa rupa membranele intr-o dimineata la ora sase abia dupa ce reusisem pe la doua noaptea sa o las pe Lizzy Bennet safe in bratele lui Mr. Darcy (am avut pofte de englezisme clasice la final de sarcina).
De cand sunt mama am devenit prietena buna cu serialele, o explicatie ar fi placerea suspense-ul cu care astept mereu urmatorul episod dar si atasamentul voit pe care il dezvolt fata de o poveste despre care stiu ca o pot purta cu mine o vreme.
Am o lista lunga de seriale in desfasurare, unele sunt dependente vechi, de care nu ma pot desparti desi le recunosc lipsurile si strategiile lamentabile, pe altele insa le regasesc mereu proaspete si surprinzatoare, construite meticulous, cu ritm, parfum si inteligenta.
Unul dintre cele din urma este Mad Men. O poveste plasata in anii 60 despre o agentie de publicitate din NY. Un NY in care inca nu se inventase corectitudinea politica sau grija pentru sanatatea plamanilor sau a ficatului (rar sunt personajele neinsotite de whisky& tigari). Un serial sincer care nu incearca sa-si indoape publicul cu exemple valabile de comportament , fara aroganta de a fi moralizator la orice pas, cu un personaj central seducator si mitologic - Don Draper, creierul creativ al agentiei, antieroul, self made man-ul fabricat din nimic, aflat in permanenta cautare si redefinire, indecis intre a fi cine este sau a redeveni cine a fost.
Astept cu incordare sezonul 5, mi-e dor de nevrozele lui Betty (dansul lui January Jones pe nervii intinsi la maxim e incantator, scenele in care apare sunt dense si apasatoare, irespirabile), de Sterling, always such a smart ass, de lupta lui Peggy pentru a se depasi pe sine pana aproape de masculinizare, de rochiile sofisticate, de culoare, de muzica.
Si pentru ca nu ma dezmint cu serialele indoielnice, ceva sweet din finalul de sezon de la Brothers and Sisters (dah!):
Si pentru ca nu ma dezmint cu serialele indoielnice, ceva sweet din finalul de sezon de la Brothers and Sisters (dah!):
Ma uitam si eu la Mad Men cand eram insarcinata...Doamne, ce mai fumeaza aia in film, stiu ca asta m-a frapat, cum nu exista nici cel mai mic control pe vremea aia.
RăspundețiȘtergereAcum...mai greu cu filmele, nu prea mai gasesc timp pentru asta. Din pacate
Tocmai asta e un criteriu de autenticitate, pentru ca acum 50 de ani campaniile antifumat abia erau la inceput si viciul era in floare. Ca si ironie e un episod, cred ca prin sezonul 4 in care li se ofera un contract pentru o campanie antifumat celor de la Sterling-Cooper si discutia are loc intr-un nor de fum.
RăspundețiȘtergereReusesc sa ma multumesc cu somn putin din fericire, nu pot fara filme :)