vineri, 20 ianuarie 2012

poveste pentru parinti, de citit copiilor

Am primit candva o provocare atat de frumoasa si de intimidanta incat desi i-am dat tarcoale dese nu am indraznit sa o fac posibila. Pana intr-o zi rece de ianuarie, cand am inceput sa-mi leg amintirile unele de altele, ca pe sireturi. Si-am scris o poveste. Pentru parinti, dar de citit copiilor.
Va intreb si as vrea sa-mi raspundeti sincer si deschis, ati citi un asa text copiilor? Ar sta ei cu urechea la vorbe sau s-ar foi plictisiti, cascand amarnic? E insipida povestea, acru laptele in ţâţe, prea dulce sirul vorbelor, prea mult? Sau poate prea putin?



Caisul

Clătinându-se de pe un picior pe altul, desena. Cercuri. Pe betonul amprentat din curtea casei în care mama ei crescuse mare şi care acum era brăzdat de riduri ondulate şi adânci, semn că rădăcinile caisului coborâseră ca nişte degete subţiri spre talpa zidurilor vechi. Prea departe şi poate prea adânc. Desena cercuri de cretă galbenă, zimţate ca nişte inele de aur buimăcite în tristeţea topirii.  Deasupra zumzăiau dezordonate albinele moi, învârtindu-şi aripile dantelate în jurul ramurilor înflorite ale caisului, ca într-o horă ritmată şi vie. Cercurile galbene căpătau zâmbete roz, tot din cretă, şi ochi alungiţi şi verzi, ca de pisică trupeşă, stăpână peste noaptea acoperişurilor de tablă. Carlionţi albastru închis încadrau portretele inexacte, iar urechile ascuţite şi mov veneau să confirme frumuseţea imaginaţiei de copil fraged.
-         Cine e? întrebă curioasă femeia cu breton si papuci de casă cu vârful şi călcâiele roase.
-         Mama! Şi tata!
-         Oh, da, cum de nu m-am recunoscut, zâmbi ca pentru sine femeia în ochii căreia lumini blânde îşi întindeau picioarele, dezmorţinu-se. E gata?
-         Nu!
Umbra caisului se întindea umedă  printre buzele stângace ale parinţilor de cretă, ferindu-i de căldura blondă şi timidă a amiezei de primavară. Fetiţa îşi potrivi în mână un baton de cretă roşie şi contură rochia mamei, lungă, de bal. Cu buline grase, portocalii. Mâinile mamei, ca niste crăci de cais în plină iarnă, întinse spre ale tatălui, înveşmântate în camasă albastră, colorată apăsat. 
Albinele în jurul lor desenau iubirea concentric şi străveziu.
Fetiţa se ridică satisfacută şi făcu doi paşi înapoi, contemplându-şi opera. Parinţii din asfalt aveau mâinile prinse într-un ghemotoc de cretă sfărâmată. Tocmai atunci, un motan gras şi tigrat alunecă cu mişcări graţioase peste silueta mamei prelungi, transformându-i bulinele în zâmbet şi poalele rochiei în sprâncene aprige. Copilul privi scena uluit, apoi dintr-o dată din ochi începură lacrimile rostogol ca o ploaie de petale de cais, în vânt turbat. 
-         Ma-ma-ma-ma! Miau! Ma-ma!
-         Of, iubita mamei, ameţita de pisică, nu ştie că vrăbiuţele sunt subţiri şi uşoare şi nu o aşteaptă pe măria-sa să-şi adune faldurile burţii în labuţe înainte de a pleca la război. Vino la mama!
Fetiţa zguduită de plâns se cuibari în braţele mamei căutând cu manuţele mici o spărtură în rochia de bumbac cu imprimeu galben, floral. Găsi în cele din urmă drum spre sânul cald şi trase cu putere de sfârc, ostoindu-şi tristeţea cu o gură zdravănă de lapte. 
Mama mângâia tacut cârlionţii şateni ai fetiţei, iar ochii ei căutau în trupul înflorit al caisului o amintire veche şi umbrită, când cu genunchii veşnic juliţi se aventura prin crengile lui, departe, să-i smulgă fructe parfumate şi pline, într-o altă viaţă, ceva mai simplă.
Motanul se întoarse spăşit de la vânătoare, visând la un castron fără aripi şi cioc, plin de mâncare. Răpus de lene, se lungi arcuindu-şi spinarea peste desenele din cretă, coada măturând barba gălbuie a tatălui.
Deasupra lor caisul sprijinea norii rotunzi şi albi, ca de cretă.

15 comentarii:

  1. Ce frumos ai scris, parca ai scris si pentru copilul din mine, iti multumesc!

    Pentru copilul de Degetzica este inca prea devreme sa rostim povesti spiralate ca niste melci. Ei ii plac cele simple, ca sinele de tren pe care nu se mai satura sa le deseneze. Sper sa fie vorba doar de varsta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucura ca au curs frumos randurile mele, fie si pentru vesnicul copil din noi, iti multumesc pentru lectura si cuvinte. Si e atata magie in simplitate, Degetica are dreptate :)

      Ștergere
  2. Cred ca ai scris dintr-un suflet de copil. Eu inca sunt sub cais :)
    Carliontii cuibariti la sanul mamei, lacrimile topite de laptele cald, imbratisarea vindecatoare.. chiar ca poveste pentru parinti.
    E prima din volum? sau le mai ti ascunse pe altele?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Sakura! Volum, povesti, sunt vise, caisul aici de fata e o schita, o incercare de rememorare in cuvinte care ma aduce pe mine, adultul, mai aproape de radacinile uitate ale unei copilarii aromate.

      Ștergere
  3. pentru huni de 4 ani si peste da, as incerca. ai mei acum se plictisesc daca nu inteleg. si cred ca sunt cuvinte carora nu le-ar pricepe sensul.
    dar foarte, foarte frumos ai scris, mai vreau!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Caut mereu in cartile de povesti ale Nataliei emotii care mi-au adapostit copilaria cu duiosie si nu reusesc deloc sa le aflu. Si am zis ca cel mai bine incerc sa mi le refac din cuvinte. Multumesc Luminita!

      Ștergere
  4. creta, mama, buline, zambet, pisica, san cald!!! sfarc! lapte!! zulufata mea ar fi numai ochi si urechi, BAG MANA IN FOC! (mi-era un pic neclar doar acolo unde ametitul se urnise sa vaneze vrabiute - eu credeam in start ca se alintase pe desenul fetei si ca fata plangea dupa mama ei stearsa de blana pisicii pufoasa).
    si se termina exact asa cum mi-e gustul; cu coada unei pisici mangaind buzele tatalui.. miiiam :)))
    (oricum, sa stii ca va vad pe voi doua in toata povestea asta.)

    deci mie mi-a placut, o iau de imprumut daca-mi dai voie. sau pe datorie :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gratzi, e o compilatie intre mine si mama si Natalia si mama ei :). Caisul nu mai este de ani buni, s-a prabusit in timpul unei furtuni fioroase prin anii '90, dar imi amintesc si acum gustul fructelor lui mari, gust de copilarie solara. Si desi stiu ca e o amintire deformata il tin in mine ca pe cel mai falnic copac din viata mea, intins peste o curte intreaga, ca un protector tacut.
      Si ia-o de tot, ce imprumut, ce datorie, doar sa-mi trimit o caisa la vara, sa guste si Natalia :)

      Ștergere
    2. noi aveam 2 astfel de duzi la casa batraneasca, dar i-a traznit cerul intre timp. erau atat de mari, umbrosi si grosi.. ca ne prindeam 4-5 copii de maini ca sa putem imbratisa unul singur.

      Ștergere
  5. Foarte frumoasa! Nu stiu cum e pentru copii inca, dar parintilor le place :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos Simona, parintii sunt doar niste copii mai inalti. :)

      Ștergere
  6. Si mie imi place mult cum scrii, aluneca gratios cuvintele tale, au un firesc, esti talentanta.

    RăspundețiȘtergere
  7. MoniQ: spune-mi si mie, draga mea, cum ai facut sa raspunzi sub fiecare comentariu? Ca eu ma chinui de cateva zile si nu reusesc. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Banuiesc ca este o aplicate recenta de la blogspot, pentru care nu am facut nicio setare speciala. Doar am observat ca de cateva zile sub comentarii apare optiunea de a raspunde direct fiecaruia in parte. Credeam ca toate blogurile beneficiaza de facilitate implicit...

      Ștergere