monocrom

mă ghemuiesc la umbra copilului meu care-şi inventează din pietre o limbă caldă, de miere. şi-aş vrea sa fie totul posibil, să-mi trag pielea peste cap, să mă îmbrac în mine năpădită de fericire. aş vrea să cred că în adâncul lumii viaţa e doar lumină clara, rotundă. viaţa asta, un anotimp fragil cu aripile rupte.
deasupra noastră trec păsări în picioarele goale,
lipa, lipa. mereu altcineva îşi trage urma peste pleoape
şi tace
alaturi, copilul meu doarme cu toate visele pe-o parte