black is the new white

Exista lunea neagra? Ei, daca nu, atunci o inventez eu. Are gust de lacrimi sarate si de neiubire (Mamituni, daca nu e ok, sterg). Miroase a vested si a nesomn, a mucegai. A inima inchisa, a iubire second hand.


Iata ce scriam, acum vreo 4 ani, merge de minune azi, doar ca nu a mai murit nimeni, doar inima din mine, cate putin.


în casa noastră există o cameră de murit
acolo m-am născut eu
acolo m-au spălat
şi m-au hrănit cu lapte
proaspăt

din pereţi îi cresc carpete groase
îmi imaginam
că le trag peste mine şi
cuiele vor plesni de plăcere
ca nişte nasturi descoperind carnea
zidului

părinţii mei stau acolo
şi aşteaptă

pielea lor e groasă
trasă peste cap ca o glugă

separându-le sângele
inima se rostogoleşte de la unul la altul

în faţa camerei de murit era un cireş
o pisică tărcată
o bancă verde

sub ea o pojghiţă de gheaţă
amară
care mi-a intrat în oase ca o înfrângere

părinţii mei curaţi de sânge
uscaţi şi rotunzi

lipiţi de geam
stau şi asteaptă


+


cu noi a fost altfel


unul desena frumos
celălalt se născuse cu un peşte perfect în sânge
fără solzi
fără ochi
doar un peşte
perfect
care nu ştia să facă nimic
decât să dea din coadă
ca un câine

cu siguranţă desenele frumoase vor face
blocuri frumoase
liniile drepte cândva vor fi
grinzi de oţel
în oglinda lor
unul se va vedea puternic argintiu
transparent
etern

şi peştele va începe să latre
lângă pântecul lui rece

iubirea dintre ei
umedă
ca o temniţă


+


împrăştiindu-ne din mama
ca doi căţei orbi şi transparenţi din vaginul sfâşiat şi trădător al iubirii


cândva mă voi lepăda de toţi
şi umbra mea va fi lăbărţată
va fi vie
ca o rană prelungă
adevăr vă spun

mâinile ghemuite
în sângele vostru nemişcat
îmi vor spăla inima până când
va rămâne doar o limbă

albicioasă
de teracotă fierbinte

şi spinarea mea va mirosi a pământ

ochiul vostru a urmă
şi-a câine

ziua va strânge cu mişcări lente
şi limpezi
carnea mea în formă de ou