Alaptez de 1 an, 3 luni si 9 zile. Des, de 20-30 de ori pe zi. Abundent, cu forta. Existenta mea devine autentica, am consecventa pentru prima data in viata. O fac firesc, fara ostentatii, fara fronda, fara fereala. M-am redescoperit cu har, alaptarea ma valideaza, ma certifica. Sunt printre privilegiate, printre daruite, daruind la randul meu iubire. Litri de iubire alba si dulce, galgaind in gurita flamanda a copilului meu, iubire vie, cruda, voluptoasa. Sunt universul in care puiul se recunoaste, capata identitate, se intelege intelegad apoi lumea din jur. Se implineste.
Dincolo de proteine si anticorpi, laptele e echilibru si liniste si duiosie si mangaiere. Pentru mine e lectia de care aveam nevoie sa ma recunosc, pentru micuta mea e normalitate. Prima forma de normalitate la care isi va raporta experientele viitoare, bucuriile, placerea, confortul. E fericirea primara, fara zorzoane, fara artificii, esenta iubirii absolute.
Alaptez intensiv, fara socoteala, fara program si fara rusine. Am in mine un izvor curat de liniste care alunga durerea si frica si plansul.
Stiti cumva ceva pe lumea asta, vreo terapie sau planta sau vraci care sa aduca pacea in suflet asa cum o face sanul mamei? 
e ca o primavara in cuvinte! foarte descriptiv, foarte colorat, viu si verde!
RăspundețiȘtergereiti multumesc Adriana. asa este alaptarea, o continua primavara o perpetua bucurie.
RăspundețiȘtergere