The Tree of Life nu e un film. E o stare. O senzatie care ti se iscaleste pe dinauntru colorata si intensa. E un gand despre cum se simte fericirea la pipait. E o amintire desprinsa din trup viu, de-atunci cand el era apa, sau poate praf ori poate doar lumina. Este memoria fluida a vietii ce se infasoara simplu de-a lungul copilariei in care timpul tinea iubirile la un loc.The Tree of Life nu e un film. E o imbratisare a sinelui cu sine insusi. A sinelui ratacit intr-o maturitate ascutita si stramta a siluetelor reci, monocrome, in care viata se rupe fara a mai putea fi reinnodata. E o regasire. O salvare. O reintoarcere la fericire, cand fericirea se scria oedipian, cu pupila marita de atata viata.
Nu il recomand, nu pentru ca nu ar fi pentru toata lumea, ci pentru ca nu e pentru oricand. Ciudat, eram convisa ca-mi voi pierde timpul cu o epopee lunga si pretentioasa. Dar m-a strabatut si l-am lasat sa ma adulmece si-acum ma bantuie.
The Tree of Life nu e un film. E o treapta. De pe care radacinile ni se vad inconstient de clare
The only way to be happy is to love. Unless you love, your life will flash by.
multumesc ca mi-ai amintit. S-a comentat ceva la tv despre filmul asta si-mi propusesem sa-l vad. Oricum, Sean Penn+Brad Pitt este aur curat
RăspundețiȘtergereEu ma pregatesc acum pentru Melancholia lui Lars von Trier. Am lasat ceva spatiu intre ele cat sa-mi aerisesc pupilele :).
RăspundețiȘtergereSa-mi spui ce si cum dupa vizionare, sper sa-ti aduca bucurie.
iar tuu scrii poeme :))
RăspundețiȘtergerestiu si eu ca sa zic...
RăspundețiȘtergere