vineri, 11 iulie 2014

sensul iubirii

Nu am stiut vreodata sa iubesc altfel decat paranoic si obsesiv.
Nu am stiut altfel pielea in iubire decat lichida, pana cand prin ea se vad inotand pesti vii cu solzii rezemati de inima.
Am sechestrat in iubire ca intr-un autobuz incins cu ferestrele blocate, ca intr-un soi de carusel strident si organic am impresurat, am aromat iresponsabil fiecare gand cu umbrele mele dezbracate. Am iubit mereu cumplit si aprig, cu deznadejde si cu neputinta, fara mandrie, anulandu-mi neinduplecarile pana cand nu m-am mai gasit si nu m-am mai putut recunoaste.
Nimeni nu poate fi iubit asa. Pardosit cu disperare. Intr-o sufocare rasucita, care nu e nici miracol dar nici intuneric. Nimeni nu vrea pe altul de tot, ca si cum si-ar cumpara o carte care miroase a vazduh, o carte care te obliga sa o citesti, sa o deslusesti la nesfarsit.
Dintr-o astfel de iubire, care freamata inclestat in trena ei o infinita tristete, poti ramane numai cu sensul ei, ca odata iubit asa, infernal, inghetat si lugubru, pana in maruntaie, cu tot cu noroi si spaime si amar, esti pe lumea asta niciodata de acum incolo degeaba.

Un comentariu: