Natalia nu are cercei. Uneori e confundata cu un baietel, mai ales ca nu e foarte des invesmantata in roz.
Mi-am promis mie ca ma voi cenzura si ca voi incerca sa fiu toleranta, insa ieri am avut iar o pasa de sinceritate afirmand ca gaurirea urechilor la bebeluse e o barbarie tributara unor traditii inutile. Acum, nu le-as numi traditii, cat inertii. Dar nu am inteles niciodata de ce un nou nascut care trece printr-un proces traumatizant de adaptare la un mediu cu totul diferit are nevoie de o durere in plus, de lacrimi suplimentare. Si cum bijuteriile ar putea sa potenteze cumva frumusetea mirabilei fapturi, cum plusul de maturitate dat de carnea strapunsa se asorteaza cu dragalasenia si puritatea unui copil.
Desigur, si eu am facut parte dintre bebelusii impodobiti. Numai ca mie mi s-au infectat intepaturile, am plans si am isterizat cumplit pe cele trei femei grozave din viata mea, care s-au dat de ceasul mortii ca au chinuit copilul degeaba. Matusa imi facuse cerceii inca dinainte de a ma naste, dintr-un aur mostenit in familie, care fusese candva si dinti in gura strabunicei. Bunica a insistat sa mi se faca gauri inca din maternitate, pretinzand, cu o logica ciudata, ca durerea unui copil e mai repede pusa spre uitare. Mama, luata de val, fericita ca a supravietuit inca unei nasteri, si-a dat zambitoare acordul pentru piercing. Fericita spun pentru ca nu mi-a dat vreodata sa vad in vreo femeie o asa cumplita frica, subconstienta, de moarte la nastere, ca la mama. Iar fratele meu, care avea 11 ani atunci, s-a bucurat de bafta de a fi baiat.
Asa ca, dupa o astfel de poveste fioroasa si foarte vizuala, care capata la fiecare repovestire inflorituri noi si parca mai mult sange, am decis ca e timpul ca Natalia sa aiba si ea parte de putina bafta. Si i-am promis ca in clipa in care va simti nevoia de podoabe agatate de urechi vom mergem amandoua la piercing, si vom suferi la unison dar constiente si asumandu-ne durerea.
Update progresist:
Astazi am vazut cei doi canini de sus, au strapuns gingia ca doua perlute nepretuite, cea mai faina bijuterie. Ii asteptam inca de acum o luna, cand Natalia a trecut prin cateva zile cu lacrimi si suparari insa abia acum si-au aratat mugurasii delicati, in liniste si fara averitzari.
Nu-si mai suge degetul aproape deloc, si asta de cateva saptamani. Prietenul ei de nadejde, tovaras inca de la 4 luni, despre care mi s-au povestit intamplari cu dantura deviata, cu unghie deformata, a fost uitat complet. That's a good news!
din aceleasi motive, nici Eva nu are cercei. Cel mai tare m-a iritat insistenta neamurilor pe motiv ca e mica si nu o doare, ba chiar mi s-au adus si argumente stiintifice "bebelusii nu au terminatii nervoase" Puaah!
RăspundețiȘtergereDar am primit cadou 3 perechi de cercei, probabil una lume si-a imaginat ca intai vin cerceii apoi gaurile:))
ah, da, nu mai spun ca eu as fi avut cosmaruri in care gaseam copilul cu un singur cercel, celalalt l-as fi presupus inghitit, asta fara sa mai vorbim de infectii si alergii
RăspundețiȘtergereSi mie mi-a fost frica ca se va trage de cercei. Cum manutele ei mici apucau fara socoteala orice era prin preajma, de ce nu s-ar fi agatat si de ei. Sau cerceii sa se agate de mai stiu eu ce si sa ramana copilul blocat. Iar lista cosmarurilor de mama poate continua in acelasi registru :)
RăspundețiȘtergereAsa si la noi, toata lumea, in primul rand mirare ca nu are cercei, apoi argumente cum spui si tu, ca trece usor peste durere, ca o uita. Am mai auzit chestia asta legata de insecte si de animale mici, de unde si consideratia maturilor fata de fiintele marunte. :)
De acord! Daca voi avea fetita nu-i voi pune cercei. Pe site-urile internationale am mai gasit doua motive (desi si ale voastre, cu inghititul si trasul sunt brrrrr):
RăspundețiȘtergere- prin orice incizie a corpului pot sa intre microbi mult mai usor decat prin piele. Si in maternitate, si mai tarziu acasa, nu vrei sa-i faci asta fetitei tale, sa aiba corpul ei firav de dus inca o batalie.
- se pare ca nu dorm bine cu capul pe ei, le dor urechiusele (drept sa spun, si pe mine ma dor daca uit sa-mi scot seara cerceii). Stiu multe mamici care cand le-au scos cerceii au scapat fetitele de ceea ce credeau ca sunt colici!
La faza asta suntem surori intru totul. Si mie mi-au facut ai mei gauri de cercei la presiunile altora, n-am putut sa port in viata mea cercei pentru ca mi se infecteaza instant (la propria nunta am cedat nervos si mi-am pus cercei, in gaurile care dupa 25 de ani nu erau inchise - in dimineata de dupa am ajuns la doctor care mi-a spus ca daca mai stateam doua ore imi amputa lobul urechii) - nici acum, la 36 de ani gaurile nu sunt inchise si fac cam odata pe luna o infectie cu puroi la una din ele, alternativ. Cauza din care nu i-am facut pisicii mele gauri de cercei si cui ma intreaba le spun ca daca va dori cercei e libera sa-si puna cati vrea si unde vrea - dar trebuie sa fie alegerea ei. Si Myeva - am auzit si eu aberatia cu bebelusii nu simt durere de m-am saturat - cine poate sa sustina asa ceva nu merita sa aiba copil - stii ca mai demult operatiile la bebelusi se faceau pe viu, fara anestezie? Si te mai miri ca raman copiii traumatizati pe viata...
RăspundețiȘtergereCa fapt divers, anul trecut am fost in vizita in Romania. Fiica-mea imbracata intr-o rochita dragutza cu sandale in picioare. M-a intrebat o tanti: "ce baietel dragutz, cat are?" m-am uitat la ea siderata si i-am spus ca e fetita. A replicat "pai n-are cercei!". In momentul in care am rabufnit si am intrebat-o "vi se pare mai normal sa-mi imbrac baietelul in rochitza si sandale decat sa nu-i pun cercei fetitei?!" s-a uitat la mine ca la o extrateresta si a tulit-o de acolo... Daca tot vorbim de mentalitate :-))))
Raluca,
RăspundețiȘtergereCorect, argumentele impotriva cerceilor la varsta asa de frageda sunt foarte binevenite. De dormitul cu cercei nu mai spun, e incomod, dureros si lasa urme, nu e de mirare ca un copil plange si suspina ca de colici.
Simona,
Acum port cercei foarte rar, Natalia se agata de ei cum ma vede, asa ca ii pun din an in paste, dar ma irita, am discomfort si ii resimt ca si corpuri straine. Desi imi plac de mor!:)
Da, asta e mentalitatea aici, ai foarte mare dreptate, Natalia mea are trasaturi de fetita, acum la 1 an jumate e imposibil sa se tot faca confuzii, fie ca se imbraca in verde sau galben, dar, deh!, nu are cercei. Si stii cum e in tara asta, daca nu esti cu ei esti impotriva lor, toleranta zero pentru diversitate.
Multumesc pentru cuvinte.
Mie nu mi-au facut in maternitate. Au incercat in schimb pe la 3 ani, cand m-a fugarit femeia respectiva cu acul in ureche in tipete groaznice. Si gauritul urechilor a fost abandonat. Mi-am facut singura pe la 17 ani, sange siroind pe maini si tot tacamul :D.
RăspundețiȘtergereCe sa zic, fetita fiind am regretat ca nu am cercei...dar tot nu m-ar lasa inima sa-i gauresc urechile unui eventual bebe de sex feminin...
Aaa...si bujuteriile la copii mi se par cam ciudate, fie ce e vorba de cercei la fete, fie de bratari la baieti (hmmm).
Asa si eu Gabi, cand vad cum strang bratarile de aur manute grasune de bebelusi ma intreb ce utilitate au (in afara de a demonstra larghetea portofelului detinut de parinti sau rude).
RăspundețiȘtergereIn plus nota de maturitate pe care le-o dau celor mici bijuteriile e cel putin bizara. Ca sa nu zic mai rau...:)
Mai, uite, vin si eu cu o impresie de pe partea cealalta a baricadei. :)
RăspundețiȘtergereMi-a fost foarte greu sa ma hotarasc sa spun ca da, ii fac gauri, cand am nascut-o pe Maria, prima fetita. In niciun caz nu s-ar fi petrecut chestia asta in maternitate, a fost suficient sa trec prin vaccinuri, cantariri, nebunii ... fiecare secunda in care copilul imi era luat din brate era cosmar pentru mine, oricum.
Nu stiu cum de m-am hotarat. Ceva mi-a spus ca va fi mai greu cu ea mai mare, decat mai mica. Adica daca astept sa-si doreasca ea, constient, clar.
I-am pus cercei la sapte luni, la farmacie, aici exista personal special autorizat pentru asta, in special pentru cazurile in care este vorba despre copii sub 10 ani. A durat fix o secunda, amandoua gaurile au fost facute simultan, cu pistol cu ac de unica folosinta. Evident, a plans. Nu mult, insa a plans. Am simtit ca am tradat-o, mi s-a facut efectiv rau atunci pe moment. Si am plans si eu cu ea ... m-am simtit oribil.
Cerceii initiali au fost unii medicinali, obligatorii, minusculi, insa noi oricum le-am mai taiat din tija metalica, in ideea de a nu o incomoda deloc (ceea ce cred ca s-a si intamplat foarte repede).
De aceea cand am avut-o pe Anna, a doua, n-am mai putut trece prin aceeasi experienta. Pur si simplu mi se inmuiau genunchii cand imi aminteam ... cele (doar) cateva minute de plans nedumerit!
Atata ca ... cam dupa un anisor incolo Anna a devenit constienta de cerceii surorii mai mari! O sa ziceti ca la varsta respectiva nu stie, nu pricepe, nu si-a exprimat dorinta samd. Ei, in paranoia mea de mama care vrea echitate intre copiii ei, nu m-a rabdat inima sa-i spun povesti cu "cand vei creste mare precum Maria", m-am consultat un timp cu sotul, am intors problema pe toate fetele si ... i-am pus si ei, in acelasi fel, la farmacie si tot tacamul, cercei, pe la 1 an si doua luni.
Tot mi-a venit sa-mi dau palme. Nu pentru ca am facut-o, at all, ci pentru ca ... nu o facusem mai devreme! :( Maria la sapte luni a ingnorat complet subiectul cercei odata trecuta incizia propriu-zisa si hai, cel mult cateva ore dupa ... Anna in schimb (poate si sub influenta personalitatii diferite) s-a tras de ei, de muuulte ori. Daca-i dadeam jos, plangea dupa ei, daca-i puneam la loc, deveneau obsedanti. Of. I-a trecut si ei interesul dupa vreo luna doua. Dar a fost chin.
Drept urmare cand am aflat ca a treia e tot fetita am zis fara retineri ca o sa procedam la fel cum am procedat si cu Maria, mai devreme. Asta am simtit ca e cel mai bine.
Eh, timingul nostru a fost prost, a intervenit o lege care interzice acum gaurirea urechilor (si nu numai, orice fel de piercing, evident) la orice copil sub 12 luni ... asa ca am ajuns in aceeasi situatie ca si la mijlocia.
Si dupa trei experiente deci, dupa ce am observat ca majoritatea fetitelor oricum ajung sa-si doreasca cercei, mai devreme sau mai tarziu, cred in continuarea ca am procedat ok.
Poate ca e un barbarism. Nu stiu. Asa am facut noi si nu ma uit sa vad cum au facut altii. Nu e treaba mea. Nu consider ca e un principiu major de crestere a copilului, indiferent de care parte a problemei te situezi.
Maria are cateva colege si prietene de-o seama cu ea cu urechile negaurite, care plang insistent ca vor si ele cercei, precum celelalte (majoritatea, deja). E mai kosher ca vor primi gaurile in urechi acum, la sase ani, in loc de sapte luni? Poate ca da, poate ca nu.
Ma abtin sa judec si as prefera sa nu fiu judecata.
Cred ca sunt alte un milion de situatii in care copiii mei au avut parte de suferinta mai mare decat cea din momentul cerceilor. Desigur nu au fost dependente de ALEGEREA mea, ca mama. Insa asa cum o sumedenie de alte lucruri sunt discutabil interpretabile si la latitudinea parintelui care alege, as vrea ca si faptul ca am decis sa le pun cercei fetelor mele sa nu fie etichetat si catalogat in niciun fel. Daca se poate.
PS cerceii pe care i-au avut initial fetele, in toate cele 3 cazuri, desi au tras (cele mici) de ei, nu se puteau desface (apropo de treaba cu inghititul!). in schimb am patit-o cu un sambure de piersica (aveti imaginea cu varful ascutit, sper), cand Anna avea in jur de 1 an. nu vreti sa stiti cosmarul pe care l-am trait pana l-a eliminat ...
RăspundețiȘtergereAlina,
RăspundețiȘtergereIn primul rand vreau sa-ti spun ca fiecare vizita a ta ma onoreaza si ma bucura foarte tare. Promisesem la mamebune/mamerele ca-mi voi musca limba datatoare de sentinte dar uite ca nu m-am tinut de cuvant. Desi nu am vrut, Doamne fereste, sa judec sau sa acuz vreo mamica care alege cercei pentru bebelusa ei, se pare ca prin mestesugirea nu foarte izbutita a cuvintelor am facut-o si de data asta. Si imi pare rau, eu sunt un personaj foarte calm si senin, insa am uneori artzag la limba, pe care il constientizez abia dupa ce eliberez veninul. Ca tot ziceam azi prin alte parti ca blogul e terapie si ca ma inteleg mai bine asternuta printre litere.
Sunt convinsa ca Natalia mea va dori si ea cercei, de indata ce va intra in colectivitate si va vedea la alte fetite, si cu siguranta atunci vom discuta subiectul si vom lua o decizie impreuna. Dar sa-i fi facut gauri de mica, din maternitate, asa cum se procedeaza la noi, cand nici macar nu era suficient de puternica sa prinda sanul, m-ar fi durut sufletul. Si sigur exista suferinte mai mari pe lumea asta, insa cum ma stiu, o suferinta provocata de mine m-ar fi bantuit cu anii, adaugand in sacul complexelor o noua vinovatie.
Cred ca a fost de cosmar cu samburele, eu sunt foarte panicata de inecat, mi-e groza de obiecte mici si tari care pot ajunge in gurita, din fericire nu am avut niciun episod grav si sper sa nu avem.
Ganduri bune.
Am spus, Moni, nu am luat decizia asta cu inima usoara. Deloc.
RăspundețiȘtergereIn retrospectiva, mi se pare ca mai usor a fost de gestionat, atat de catre noi, cat si de catre ea insasi, durerea, suferinta fizica respectiva, la prima, Maria, cand era mai mica. Nu stiu cum sa explic exact, insa Maria de exemplu in general acum e mult mai usor de starnit la plans, la necajeala (din mai mult sau mai putin nimicuri), decat atunci cand era bebe ... Acum, la aproape 6 ani, nu cred ca as mai putea-o tine pe scaunul ala, intelegi? I s-ar face frica, desi si-ar dori cercei, pentru ca in imaginatia ei, educata, informata, durerea ar capata proportii gigantice (cat i-as explica eu ca nu e chiar asa). Adica trauma, pre-operatiune, ar fi mai mare. Asa am patit la vaccinul de 4 ani.
Sunt multe decizii pe care pur si simplu nu le putem "dezbate", in sensul lipirii de etichete. Sunt o sumedenie de decizii pe care nu le luam cu constiinta clara de orice vina. Dar cumva ni le asumam.
Vaccinarea, religia ... nu stiu.
Adica eu una nu ma pot duce la nimeni sa-i spun "ce-ai facut tu e prost".
Pot gandi "eu una n-as face asa" si atat.
Tolerez si accept punctele de vedere diferite, insa pana la urma nimeni nu e, cum spun englezii, complet in pantofii celuilalt, asa ca nu poti decat judeca stramb.
Departe insa de mine gandul de ma simti ofensata de postarea ta, de fata, mie imi este extrem de drag sa vin si sa citesc aici la tine, am vrut doar sa prezint si perspectiva opusa, atata tot.
Eu am avut o perioada in care as fi scris pe blog o sumedenie de chestii in sensul asta "de ce oare unii parinti fac x si y, eu nu sunt de acord", insa mi-am impus sa nu o fac. Chiar daca tacerea politica m-a frustrat enorm, cred ca in cele din urma a fost mai bine asa. In general am primit de la viata cateva lectii (dureroase) care mi-au demonstrat ca poti ajunge si tu (eu) in fix situatia pe care o condamnai anterior cu vehementa.
De obicei discut, daca intervine subiectul, principial si incerc sa ma feresc de incadrat si categorizat.
Tu ai scris din inima si nu doar ca inteleg ce spui, dureros de tare ma atinge si empatizez cu punctul tau de vedere!
So, no harm done, ok? :)
ps Samburele a iesit fara consecinte negative, trei zile dupa ... (trei zile de tortura pentru mine!).
Foarte adevarat ce spui, un copil mai mare reactioneaza la durere diferit fata de unul mic, o constientizeaza si are tendinta de a o transforma in balaur, de altfel asta e si unul dintre principalele argumente in favoarea piercing-ului timpuriu.
RăspundețiȘtergereCat despre toleranta, etichetare si judecata, recunosc, am facut-o de multe ori, mai mult sau mai putin constient si tot de multe ori roata s-a intors si am fost pusa in situatia celui aspru judecat. E un subiect de dezbatere interesant si complex, toleranta si ale ei falduri, ma gandesc sa scriu despre el.
Soare cat mai mult la voi si primavara senina! Multumesc pentru vizita, Alina!
Moni, eu vin mereu, dar pe tacutelea, citesc si eu pe furate, de pe telefon, in graba, nu las semne mereu. :)
RăspundețiȘtergereAlina >:D<
RăspundețiȘtergere:)
Buna! Imi place f mult cum scrii, iar legat de acest subiect as vrea sa impartasesc si experienta mea despre lipsa cerceilor din urechi. Mie nu mi-au gaurit urechile ai mei si desi nu am dat vreodata mare atentie la asta - aveam doar frati si numai cand am mai crescut si m-au intrebat alte fete mi-am pus problema, apoi in adolescenta au fost momente cand am crezut ca as fi mai interesanta cu cercei - de cativa ani am ajuns sa ma bucur ca nu am cercei ca toate celelalte femei: asta ma face diferita! Sotul meu mi-a zis de asemenea ca unul dintre lucrurile care i-au placut la mine f mult a fost lipsa cerceilor! ;)
RăspundețiȘtergereAndreea
Interesanta povestea ta, ma bucur ca ai impartasit-o aici.
RăspundețiȘtergereMultumesc de trecere Andreea.