o viziune a sentimentelor

Maine, pe 5. Un an si jumatate. De cand mi-s limpezi cuvintele. De cand am evadat desprinzandu-ma din mine cu aripile inainte. Ma adun din ea bucata cu bucata, inima peste inima, aceeasi umbra. Un an si jumatate de iubire orbitoare.
O aud, o ascult. Vorbeste mult. Ii plac cuvintele, intelesurile, muzicalitatea lor. Ne spune pe nume, imita glasul animalutelor, numaram degetele impreuna, pana la cinci. Patru spune foarte clar, restul sunt pocite. Strange cuvintele in pumni si le elibereaza stropite cu inocenta ei absoluta, nu intelegem tot ce spune pentru ca i-am uitat limba. Pentru ca uneori glasul nostru uscat se leaga intr-insul inexplicabil. Imi odihnesc urechea pe inima ei care vorbeste, in fiecare seara imi spune cine sunt.
A mers traziu. La un an si patru luni a pasit singurica, apoi s-a oprit, avea inca nevoie de noi in prelungire. De o luna insa a prins curaj, s-a luat talpasita intr-o zi si dusa a fost. Apoi a inceput sa alerge. Isi modeleaza lumea in tropot marunt de pasi, o privesc cu nesat cum isi ingroapa fetisoara mica in flori, sorbindu-le aroma.
Ii plac caii. Si trenurile. Si capacele de canal. Si pietrele. Din pietre isi croseteaza povesti pe care ochii nostri lungi nu stiu sa le incapa. In lumea ei totul e miracol. Noi ne hranim cu gandul fericirii de acolo. Copiii au curajul sa se construiasca dupa regului doar de ei stiute.
A mancat lapte de mama exclusiv aproape pana la un an si o luna. Nu are inca bucate favorite din lumea solidelor, nu a fost cucerita de vreun gust, asteapta sa le vina vremea.
Isi face jucarii din nimicuri, ignorand gramezile de cuburi, animale neinsufletite sau jucarii cantatoare. O iubeste pe Peppa Pig cu tot cu familia ei grohaitoare, e total dezinteresata de televizor, de prize, de cabluri, recunoaste pericolele si le ocoleste fara insistente din afara. Protesteaza vehement daca e deranjata dintr-o activitate aleasa de ea, asa ca am invatat sa-mi tin in frau tendintele de control freak si sa o las libera. Sa fie.
Nu i-am lasat vreodata lacrima nestearsa si nesarutata indelung, mi-e un dor violent de ea chiar si atunci cand pleaca la plimbare cu bunicul si inca tresar cand spune mama.
Un an si jumatate si tot nu am invatat sa vorbesc despre ea altfel decat cu stangacie.