attachment

Attachment parenting-ul e receptat ca o moda, un curent nou si extrem care entuziasmeaza. Si, ca in fata oricarei extreme, lumea, in marea ei majoritate, iubitoare de calduta si confortabila moderatie, se zburleste si asteapta indulgenta sa treaca.
Eu am aflat destul de tarziu ca ce simt eu poarta un asemenea nume, mai degraba intraductibil in romana. Si de cand i-am aflat denumirea, ma chinui sa-i deslusesc sensul, definitia din spatele literelor.
De aproape 22 de luni, de cand sunt mai putina cu un miracol, sunt intr-un sublim exercitiu de cunoastere a copilului meu. A pruncului care e din mine, dar diferit, care nu simte ca mine, nu vrea ce vreau eu, nu vede lumea cum o vad eu. Sunt intr-un exercitiu de uimitoare depersonalizare. Imi pun ambele urechi pe inima ei si ascult indelung, cum ii trec prin carne negraite dorinte, cum viata se zamisleste din ea pefecta, cum se desfasoara bucuria din manutele ei calde si mici. Tot ce pot face pentru ea ca mama este sa o recunosc in afara mea, egala mie, diferita de mine, cu propria-i umbra de deslusit. Sa nu ma cresc pe mine prin ea, sa nu ma ratez pe mine prin ea, sa nu-mi finisez visele in ale ei, sa nu fiu ea si ea sa nu fie eu. Sa o accept intreaga si alta decat mine, neasteptata si fragila si intacta. O port, o alaptez, dormim aproape pentru ca asta ne desavarseste cunoasterea, atasamentul fizic inseamna sa o stiu mai bine cu fiecare bataie de inima ce mi intinde vertebrele, cu fiecare rasuflare ce-mi rasuceste forma mea de mama intr-una fluida si alba.
Attachent inseamna de fapt nelimitare, neobosire si neadormire. Inseamna sa iubesti atat de peste poate incat sa cunosti si sa accepti ca trupul ce s-a impartit candva din doi viseaza in culori cu toate aripile pregatite de un zbor care nu te include, dar pe care il sprijini cu sangele tau devenit un aerodrom al absolutului.