my house in the middle of the street

Ma simt ca intr-un labirint din care inca nu e timpul sa gasesc calea spre iesire. De la o zi la alta totul se ingusteaza, se ajusteaza, sunt la finalul Shining-ului lui Kubrick dar nu indraznesc sa-mi regresez pasii, unul cate unul, pana intr-un loc sigur, de unde sa pot gandi clar.
Cautam case. Ne cautam casa careia sa-i spunem acasa. Stau toata ziua cu ochii in imobiliare si seara mergem la vizionari. Am crezut pentru un timp ca am gasit-o, era micuta (prea micuta), delicata (prea delicata), cu un par incarcat si subred, din care puteai culege fructe pe alese din balconul dormitorului. Nu ne-a vrut, sau poate noi nu ne-am dorit-o destul. Avea deja catel caruia ii pusesem gand bun sa-l eliberez din lant. Avea si trandafiri si soare si petice de iarba si un bazin pe care ne gandeam sa il populam cu pesti. Avea insa si un cos plin de incertitudini, variabile, nori, in plus in dormitorul cu balconul de poveste nu reuseam sa inghesuim patul 200/180 si mai apoi sa ne inghesuim si pe noi. Asa ca am desfasurat-o din jurul inimii mele (era legata deja cu doua noduri) si am repornit motoarele.
Cautarea de case e o aventura cu o multitudine de gusturi, e un ospat aproape furat de musafir ascuns, care pleaca ghiftuit cu ecouri ale unor timpuri straine din fiecare curte pe care o deschide, din orisicare casa pe care o umbla pasind tandru si geometric. Ma intreb mereu cate imagini stau pitite in peretii albi pe care ii imaginez ai mei, cati inaintea mea si-au evaporat viata in imbratisarea lor, ce urme invizibile sunt imprimate in podelele care bombane ruginit sub picioarele noastre. Pot oare sa locuiesc vreodata printre amintirile altora, sa le sacai si sa mi le inghesui pe ale mele intre ele, fara sa le supar?
Am gasit curti largi, marginite de padure, in mijlocul carora cate o casa roasa de timp isi macina singuratatea in liniste, cu oameni care ne vorbesc despre ei ca si cum ne-am cunoaste din alte timpuri. Unii i-au dat Nataliei fructe adevarate, smochine si piersici cu parfum si zeama, altadata a capatat alune de copac. In seara asta, intr-o astfel de curte am auzit cantand o pasare ciudata si m-am imaginat locuind acolo fericita. Dar da, era doar imaginatia mea miscand clipele anapoda.
Adorm in fiecare noapte in labirintul meu inalt, care miroase a mine, sperand sa ma rostogolesc in somn intr-un pamant de taina cu fructe coapte la incheieturi si toate iesirile intacte. Fie ele si spre capatul lumii.