Nu înţeleg:
- cum anumiţi oameni, curaţi la haine, zâmbitori in lume, politicoşi la serviciu, amabili in autobuz, săritori, cuceritori, seducători, odata ajunşi acasa dezlanţuie iadul. Ca şi cum şi-ar trage peste cap cămaşa sclipicioasa ţesută cu abilitate in ani de chin pe lumea asta şi ar deveni ei inşişi. Cum işi infaşoara copiii in jurul pumnului, cum izbesc cu ei de pereti, cum nu le mai tace gura in acuze si pretenţii si sentinţe. Cum se trezesc la viata producând suferintă, cum mâinile lor inelate, cum palmele lor catifelate sapă ca un plug in inimioarele mici si crude şanturi pline cu durere si frică.
- cum poate iubirea să incapa intre şut si umilinţă, intre urlet si reproş. Ce sentiment e ala care se ascunde in dosul palmei facută bici? Cum de nu se intreabă macar pentru o clipă cine e monstrul care chicoteşte laş in pieptul lor debil, ce gust acrit are otrava care le picura din limba?
- cum pântecele din care cândva s-au raspandit copiii vii si calzi tresaltă incordat de ură, încâlcindu-se in proprii săi paşi, când braţele coboară legănându-şi veninul in ritm de cântec de leagăn ingânat de la coadă spre cap, ca o incantaţie sângerie si murdară.
Cred, extrem de incorect politic, foarte nedelicat si total lipsită de menajamente, ca pentru anumiţi oameni contracepţia ar trebui sa fie permanentă. Altfel, se trezesc intr-o viaţa care nu e a lor, cu o familie care îi mănâncă ca o eczemă. Cred ca parinţia nu e pentru toţi, nu e o moda, o obligativitate sau un contrur pătrat de bifat neapărat in chestionarul existenţei. Cred ca un copil trebuie mai întai dorit cu partea aia din inimă care arde tare si pârjoleşte sangele. Altfel, o familie numeroasa nu face decât sa evapore viaţa din carnea celor care nu işi au locul in ea, lăsând in urmă un deşert mărăcinos, secat de iubire. O furtună de praf care târăşte nefericiri ghimpate, numai bune de agaţat pielea fragedă ca o matase transparenta a unui copil.
- cum anumiţi oameni, curaţi la haine, zâmbitori in lume, politicoşi la serviciu, amabili in autobuz, săritori, cuceritori, seducători, odata ajunşi acasa dezlanţuie iadul. Ca şi cum şi-ar trage peste cap cămaşa sclipicioasa ţesută cu abilitate in ani de chin pe lumea asta şi ar deveni ei inşişi. Cum işi infaşoara copiii in jurul pumnului, cum izbesc cu ei de pereti, cum nu le mai tace gura in acuze si pretenţii si sentinţe. Cum se trezesc la viata producând suferintă, cum mâinile lor inelate, cum palmele lor catifelate sapă ca un plug in inimioarele mici si crude şanturi pline cu durere si frică.
- cum poate iubirea să incapa intre şut si umilinţă, intre urlet si reproş. Ce sentiment e ala care se ascunde in dosul palmei facută bici? Cum de nu se intreabă macar pentru o clipă cine e monstrul care chicoteşte laş in pieptul lor debil, ce gust acrit are otrava care le picura din limba?
- cum pântecele din care cândva s-au raspandit copiii vii si calzi tresaltă incordat de ură, încâlcindu-se in proprii săi paşi, când braţele coboară legănându-şi veninul in ritm de cântec de leagăn ingânat de la coadă spre cap, ca o incantaţie sângerie si murdară.
Cred, extrem de incorect politic, foarte nedelicat si total lipsită de menajamente, ca pentru anumiţi oameni contracepţia ar trebui sa fie permanentă. Altfel, se trezesc intr-o viaţa care nu e a lor, cu o familie care îi mănâncă ca o eczemă. Cred ca parinţia nu e pentru toţi, nu e o moda, o obligativitate sau un contrur pătrat de bifat neapărat in chestionarul existenţei. Cred ca un copil trebuie mai întai dorit cu partea aia din inimă care arde tare si pârjoleşte sangele. Altfel, o familie numeroasa nu face decât sa evapore viaţa din carnea celor care nu işi au locul in ea, lăsând in urmă un deşert mărăcinos, secat de iubire. O furtună de praf care târăşte nefericiri ghimpate, numai bune de agaţat pielea fragedă ca o matase transparenta a unui copil.
Si eu cred ca ai dreptate, contraceptia ar trebui sa fie obligatorie in anumite cazuri, oameni sunt de toate felurile, mult strang cu dintii sa isi acopere privirea cu aparenta sociala potrivita.
RăspundețiȘtergereMoniQ, te imbratisez pentru textul asta minunat, care bate cu fiecare metafora in inima mea... Uau!
RăspundețiȘtergeremoni, s-ar putea sa sune prea-prea ce zic, dar parerea mea ca tot ceea ce se intampla are dreptul sa se intample. si aici ma refer in mod deosebit la nasteri. dincolo de ele, ramane responsabilitatea noastra (de parinti, de oameni pan` la urma) sa fim/ devenim responsabili.
RăspundețiȘtergerefuria nu este o intentie, ci un blocaj. nu este sentiment, ci curat impuls, fara picatura de ratiune. si-n acelasi timp o repercusiune, un "rod" nefast al unui lung sir de experiente traumatice care de obicei si-au avut locul in copilarie. zic de cercul ala vicios.. stii tu. si nu chiar de putine ori a avea, a creste copii este una dintre oportunitatile extraordinare de autoexorcizare. asta pentru ca parintitul vine, de obicei, cu motivatii intrinseci incomensurabile. stiu, aici ar urma "dar, intre timp, pana la vindecarea parintelui, copilul ce vina are sa suporte totul?". insa nici nu vreau sa-mi imaginez o lume in care copilul de ieri lipsit de sansa de a creste intr-o educatie nonviolenta devine si adultul caruia ii este interzis sa aiva si sa creasca (odata cu) copiii lui.
oamenii astia de care spui au nevoie de ajutor. din pacate traim intr-o societate care judeca mult prea mult, iar oamenii cu probleme nu-si admit problemele (oricum, cine ar face-o sub parul tremurand justitiar si amenintator deasupra lui?), prin urmare nici ei nu intind mana dupa ajutor. uite un alt cerc vicios.
Moni, ai un dar de a scrie, extraordinar!
RăspundețiȘtergereNici eu nu sunt de acord cu violenta, nici fizica nici psihica. Daca tot ai intrebat, fie si retoric, de unde si pana unde domnul e amabil si se transofrma acasa in bestie ei, uite care e mecanismul:
cu totii vrem sa ne simtim valorosi petnru cei apropiati, pentru cei pe care ii iubim. In momentul in care avem sentimenutl ca nu suntem valorosi devenim agresivi (daca il intalnesc pe dumnezeu, o sa il intreb de ce naiba u ne-a facut sa fim tristi in loc de agresivi) si atunic cand suntem agresivi si ne simtim nevalorosi incepem sa dam vina pe ceilalti. Cum ca ei ar fi de vina pentru tristetea noastra. Si unii din noi injura, altii mocnesc, altii se autodistrug, altii cara pumni, altii pescuiesc sau se ascund in spatele ziarului, altii isi cumpara masini si hobbyuri etc. etc.
Agresivitatea e un permanent motor al vietii iar violenta e una din denaturarile ei. Pe costurile altora!
Eu cred ca e nevoie de un cu totul si cu totul alt mod de privi lucrurile: a pedepsi un parinte pentru violenta cu un alt fel de violenta nu va rezolva insa niciodata problema.
Multumesc pentur bucatica ta de literatura!
The way I am, e dur de fapt, sa spui asa direct ca nu toti oamenii sunt potriviti pentru a fi parinti. Insa uneori te intrebi daca nu cumva si ei isi doresc sa se elibereze. Multumesc pentru cuvinte. :)
RăspundețiȘtergereRaluca, te imbratisez si eu cu drag, mereu gasesti cuvintele potrivite care sa ma copleseasca. :)
Grati, de acord cu ce spui, stiu ca ce am scris suna a judecata, insa e doar o pozitie. Una care nu duce nicaieri, insa e modul meu de a ma situa fata de violenta. Poate ca e rabufnire care suna acuzator, nu neg, istoriile sunt in general complicate si pline de nuante si ajutor nu prea cere nimeni decat cand e prea tarziu. Si nu cred ca nu isi admit problemele pentru ca se tem de buzduganul tepos a oprobiului public, ci pentru ca nu sunt convinsi ca le au. Pentru ca violenta e atat de generalizata incat face parte din decor. Iti multumesc.
Raluca, eu iti multumesc pentru cuvintele tale si pentru explicatii, intotdeauna prezenta ta e o bucurie.
Moni, ma simt onorata si ma bucur de fiecare data sa te citesc, curg cuvintele tale si sunt pline de viata! Cu drag, Ralu
RăspundețiȘtergeresi eu iti multumesc pentru acest post, scris minunat, in stilu-ti caracteristic si foarte drag mie. ai pus iarasi punctul pe i...
RăspundețiȘtergereLuminita
Multumesc frumos Luminita.
RăspundețiȘtergere