doua filme

Dans la maison decolteaza adanc miezul unei familii din clasa mijlocie. Un povestitor ingenuu cu scriitura neteda se infiltreaza intre o mama, un fiu si un tata, redactand cronici scurte ale vizitelor zilnice in chip de meditator la matematica al fiului. Beneficiar al compunerilor bizare e profesorul de franceza al celor doi, care voyeuristic-nevinovat devine partas la dezbracarea in cuvinte a celor trei, corectand stilistic romanul in miscare pe care tanarul curios il face cu freamat camuflat. Mi l-as fi dorit mai colorat, mai cursiv, dansant si viu asa cum era 8 femmes in urma cu 11 ani, as fi vrut un final rescris, firesc si surprinzator, nu m-a convins aventura schitata stangaci pe care tanarul cu penita lacom inmuiata in aroma de femeie cu varsta mijlocie ca-si-clasa-sociala-din-care-se-scurge o are degraba cu sotia profesorului. Incepe unduios, atent, dar sfarseste diluat, intr-un writer's block stingher, promitand ca va urma, decojind, probabil, o alta foaie de intimitate din pielea unei alte familii.

Jagten  e fimul nordic fara cusur, potolit in revolta si masurat in urlet. Are in spate permanent o ceata jilava care persista si scrasneste, simplu, curat si rotund ca un zgomot de pusca. Povesteste despre cum dimensiunile urii pot creste incordat si isteric, despre cum, halucinant aproape, un personaj (al lui Mads Mikkelsen) devine stigmatizat de o intreaga comunitate si, desi vina i se dizolva, umbra banuielii ramane sa rataceasca asemenea unei pete de sange curatata prea tarziu.