Cum am mai spus si cu alte ocazii, nu s-a nascut pelicula amprentata cu horror fioros pe care retina mea sa nu o rontaie nocturn de pe oasele-i albe, aromate cu frica si broboane de sudoare. Ei bine, in toamna asta a vazut inselatoarea lumina crepusculara American Horror Story, un serial in care se croseteaza povesti dintre cele mai bizare, mituri urbane, fantome ramase sa-si cantareasca eternitatea printre cei vii, intamplari aspirate din alte filme poate mai celebre care apar aici cu facelift frankensteinian sa ne mai cutremure odata. Bantuiri si bantuiti deopotriva, personaje in sofisticate derapaje seducand inimi umede de spaima, sange incalcit si maruntaie insirate, un meniu fin si delicios care nu ar trebui sa-i lipseasca vreunei mame care alapteaza. Desigur, glumesc.
Un serial interesant, incomod, languros si provocator, pentru frici in realimentare. Are personaje decente, unul singur insa straluceste, o Jessica Lange prelunga si impecabila, in jurul careia pana si moroii se furiseaza in varfurile picioarelor. Iar personajul ei, undeva in episodul 5 al primului sezon, zice cam asa:
One of the many comforts of having children is knowing one’s youth has not fled, but merely been passed down to a new generation. They say when a parent dies, the child feels his own mortality. But when a child dies, it’s immortality that a parent loses.
Un serial interesant, incomod, languros si provocator, pentru frici in realimentare. Are personaje decente, unul singur insa straluceste, o Jessica Lange prelunga si impecabila, in jurul careia pana si moroii se furiseaza in varfurile picioarelor. Iar personajul ei, undeva in episodul 5 al primului sezon, zice cam asa:
One of the many comforts of having children is knowing one’s youth has not fled, but merely been passed down to a new generation. They say when a parent dies, the child feels his own mortality. But when a child dies, it’s immortality that a parent loses.
De rostogolit in gand. Inainte si inapoi.
nu mai stiu cine mi-a spus-o - daca tatal meu dupa ce si-a ingropat mama sau.. in fine, stiu sigur ca era un moment incarcat, dupa o inmormantare; ca esti copil doar pana iti ingropi parintii.
RăspundețiȘtergerePana si cand vorbesti despre sange si fantome si lucruri fioroase cuvintele tale aluneca lin ca o poveste despre o primavara insorita:), imi place foarte mult cum scrii.
RăspundețiȘtergereSi eu cred ca esti copil pana iti inmormantezi parintii, atunci se rupe totul, si poate mai esti copil atunci cand vezi lumea prin ochii copiiilor tai.
pana si intr-un serial horror gasesti ceva interesant.
RăspundețiȘtergerepe cand eram copil, parintii mi-au murit de cateva ori in mine, si parca deveneam mai aspra de fiecare data cand se intampla asta.
copilei mele ii predau stacheta ADN-ului meu, printre altele, deci da, ea e nemurirea mea.
Gratioasa, cred ca e asa, ti se rescriu legi intr-un alt registru decat cel al inocentei. Multumesc.
RăspundețiȘtergereThe way U are, iti multumesc. Te citesc si eu mereu, in tacere, nu pot pretinde ca stiu cum e, dar pot intelege. Imbratisari.
Xelomon, sunt parinti care obisnuiesc sa moara asa, putin cate putin, cand inca carnea o au vie. Dar si parinti care nu mor vreodata, indiferent de cat pamant au pe piept. La mijloc suntem noi, razbind. Multumesc, serialul e chiar catchy, astept episodul de maine cu interes :)